Sorana Cîrstea, ocupanta locului 15 mondial, nu va participa la turneul WTA 1000 de la Beijing, programat de miercuri până pe 11 octombrie. Motivul retragerii româncei nu a fost comunicat.
Competiţia din China a rămas fără patru jucătoare din top 20. Jessica Pegula, numărul 3 mondial, şi-a anunţat retragerea după ce a renunţat şi la turneul de la Singapore.
"După câteva săptămâni lungi şi epuizante din punct de vedere fizic la US Open, pur şi simplu nu sunt încă pregătită să mă întorc pe teren şi să concurez la nivelul pe care mi-l impun", a explicat Pegula.
Nici deţinătoarea trofeului, Amanda Anisimova, nu va juca la Beijing, din cauza reapariţiei problemelor la încheietura mâinii stângi.
"Trebuie să mă concentrez pe recuperarea mea", a transmis Anisimova, care va pierde cele 1.000 de puncte obţinute anul trecut.
Marta Kostiuk s-a retras tot din cauza unei accidentări la încheietura mâinii. Pe lista absenţelor se mai află Madison Keys, care are probleme abdominale, şi Emma Raducanu, accidentată la genunchi.
Turneul va marca revenirea Elenei Rîbakina, noul lider mondial şi campioana de la US Open. Tragerea la sorţi a tabloului principal va avea loc luni.







