Deputatul PNL Alexandru Muraru lansează un avertisment către PSD în contextul crizei politice şi al votului pentru învestirea Guvernului Mureşan. Liberalul susţine că social-democraţii ar putea pierde jumătate dintre mandatele parlamentare dacă refuză să susţină noul Executiv şi România ajunge la alegeri anticipate. Potrivit unei simulări invocate de Muraru, PSD ar putea coborî de la 126 la aproximativ 63 de parlamentari.
Muraru şi-a transmis poziţia într-o postare publicată pe Facebook, în care susţine că PSD ar fi formaţiunea politică cea mai afectată de un eventual scrutin anticipat.
„PSD are azi 126 de parlamentari. Dacă forţează România spre anticipate şi refuză să voteze Guvernul Mureşan, va fi singurul partid care iese din joc înjumătăţit – undeva la 63 de mandate, potrivit simulărilor actuale”, a scris liberalul.
Muraru acuză PSD că şi-a pierdut poziţia dominantă
Deputatul PNL afirmă că sondajele recente ar indica o deteriorare puternică a poziţiei electorale a PSD şi susţine că partidul nu mai are influenţa pe care o deţinea în legislatura precedentă.
În mesajul său, Muraru descrie PSD drept „cel mai hulit partid din România”, raportând situaţia actuală la rezultatele obţinute de formaţiune în 2024.
În opinia liberalului, alegerile anticipate ar putea schimba radical actuala configuraţie a Parlamentului. El susţine că, în timp ce PNL încearcă să îşi reconstruiască profilul politic în condiţiile dificile ale guvernării, PSD ar deveni „tot mai nefrecventabil”, inclusiv din opoziţie.
Muraru acuză social-democraţii că nu fac o opoziţie bazată pe proiecte şi iniţiative, ci ceea ce el numeşte „un sabotaj la adresa bunăstării românilor”.
„PSD nu mai are nici pe departe poziţia dominantă pe care a avut-o în Parlament, iar alegerile anticipate ar putea transforma radical actuala configuraţie”, a transmis deputatul PNL.
Miza este votul pentru Guvernul Mureşan
Mesajul lui Alexandru Muraru vine în contextul negocierilor pentru învestirea noului Guvern. Premierul desemnat Siegfried Mureşan trebuie să obţină sprijinul parlamentar pentru programul de guvernare şi lista miniştrilor.
PSD nu a anunţat că va susţine Cabinetul Mureşan, iar lipsa unei majorităţi parlamentare poate menţine blocajul politic.
În acest context, Muraru susţine că refuzul PSD de a vota noul Executiv nu ar însemna doar prelungirea crizei politice, ci ar putea avea şi consecinţe electorale importante pentru social-democraţi.
Potrivit scenariului prezentat de liberal, eventualele alegeri anticipate ar putea reduce semnificativ reprezentarea PSD în Parlament şi ar modifica actualul raport de forţe.







