Tensiunile din Europa din ultima perioadă au readus în discuţie mobilizarea maselor folosind reţelele de socializare. Vlad Petreanu a prezentat un studiu care explică acest mecanism, în cadrul podcastului „Friendly Fire”, la Prima News.
„Au descoperit că există un mecanism de mobilizare în mai multe etape. Au fost folosite şi redenumite şi reactivate conturi mai vechi. Au plecat de la manifestaţiile violente care au avut loc în Barcelona şi au vrut să vadă cum au ajuns atâţia oameni deodată în stradă. O schemă care înţeleg că a mai fost folosită în mai multe ţări europene.
Mesajele de pe TikTok, folosite din aceste conturi reactivate, au mutat utilizatorii în grupuri închise de Telegram şi WhatsApp. În aceste grupuri au fost transmise instrucţiuni operaţionale”, a explicat Vlad Petreanu, în cadrul podcastului „Friendly Fire”, care se vede şi la Prima News în fiecare miercuri, făcând referire la protestele care au avut loc în Spania.







