VIDEO. Moise Guran îl acuză pe Nicuşor Dan că se preface că nu înţelege realitatea politică: „A ales să facă rău”

VIDEO. Moise Guran îl acuză pe Nicuşor Dan că se preface că nu înţelege realitatea politică: „A ales să facă rău”

Jurnalistul Moise Guran îl critică pe preşedintele Nicuşor Dan pentru modul în care gestionează situaţia politică şi susţine că şeful statului ar fi ales, în anumite momente, să ignore consecinţele propriilor decizii.

Moise Guran consideră că preşedintele a ajuns să înţeleagă realitatea din jurul său, dar continuă să se comporte ca şi cum nu ar înţelege ce se întâmplă. Jurnalistul a făcut aceste afirmaţii în contextul conferinţei de presă susţinute marţi de şeful statului la Palatul Cotroceni.

„Preşedintele a ales să facă rău şi s-a prefăcut de multe ori, se preface că nu înţelege sau că încearcă să ne convingă că realitatea în care el trăieşte este alta decât a noastră”, a declarat Moise Guran în podcastul „Friendly Fire”, prezentat alături de Vlad Petreanu.

Jurnalistul a explicat că, în opinia sa, există o diferenţă între situaţia în care un decident nu anticipează efectele propriilor hotărâri şi cea în care înţelege riscurile, dar acceptă posibilitatea producerii unor consecinţe negative. Pentru a ilustra această idee, Guran a făcut referire la conceptul juridic de intenţie indirectă.

„Intenţia indirectă este atunci când arunci o cărămidă de pe bloc într-o piaţă aglomerată. Mă înţelegi? Ştii că va cădea în capul unui om, dar presupui fără motiv că nu va omorî pe nimeni. Aia e intenţia indirectă. De fapt, tu ştii că vei omorî pe cineva şi accepţi că se va produce această posibilitate”, a explicat acesta.

Moise Guran a pus în discuţie şi capacitatea preşedintelui de a evalua efectele deciziilor sale, precizând că are rezerve în privinţa modului în care acesta percepe realitatea din jur.

El a făcut o distincţie între inteligenţa generală şi ceea ce a numit inteligenţă emoţională, precizând că nu contestă performanţele intelectuale ale şefului statului.

„Eu am mari dubii în momentul de faţă în legătură cu capacitatea, în legătură cu inteligenţa emoţională, în special, a preşedintelui, nu cu inteligenţa în general”, a afirmat jurnalistul.

Acesta a amintit că Nicuşor Dan are în spate performanţe la olimpiadele de matematică, motiv pentru care a precizat că nu pune la îndoială inteligenţa generală a preşedintelui.

În schimb, Guran a susţinut că şeful statului ar avea dificultăţi în a înţelege reacţiile şi realităţile din jurul său. Declaraţiile jurnalistului vin după conferinţa de presă susţinută marţi de Nicuşor Dan la Palatul Cotroceni.

Preşedintele a prezentat atunci explicaţii privind deciziile politice din ultimele luni, inclusiv formarea Guvernului, excluderea AUR de la guvernare şi motivele pentru care nu a fost luată în calcul organizarea alegerilor anticipate.

Şeful statului a abordat şi teme economice, precum situaţia financiară a României şi riscul retrogradării ratingului de ţară, dar şi subiectul numirilor procurorilor-şefi.

Referindu-se la această apariţie publică, Moise Guran a susţinut că preşedintele ar fi demonstrat că înţelege mai mult decât lasă să se vadă, dar preferă să menţină o anumită atitudine în raport cu realitatea politică.

„Preşedintele nu înţelege ce se întâmplă sau, mai bine zis, n-a înţeles până la un punct, după care a început să înţeleagă, dar a preferat să se prefacă în continuare că nu înţelege”, a mai spus jurnalistul.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI