Dan Dungaciu, prim-vicepreşedinte AUR, a fost invitat marţi seara, în cadrul emisiunii „România, de Rîpă” de la Prima News. Liderul AUR a vorbit despre actuala guvernare, a comentat declaraţiile făcute de Nicuşor Dan în cadrul conferinţei de presă şi a discutat şi despre vizita lui George Simion în SUA.
George Rîpă, prezentatorul emisiunii, a adus în discuţie vizita efectuată peste Ocean de liderul partidului în campania electorală, în contextul alegerilor midterms, care au avut loc recent.
„Un lider de partid, George Simion, merge în campania electorală pentru a susţine unul dintre cele două partide. Nu cumva George Simion şi-a anulat capacitatea de a reprezenta cu succes poporul român, în eventualitatea în care va obţine un job important la Bucureşti? Pentru că, în 2028 avem alegeri prezidenţiale (n.r. în SUA). E aproape imposibil pentru republicani să recâştige Senatul. Prima şansă o va avea candidatul democrat. Nu cumva a fost o eroare pe care a făcut-o George Simion? Cum va reuşi el să stea faţă în faţă cu un lider american democrat?”, l-a întrebat George Rîpă pe Dan Dungaciu.
Prim-vicepreşedintele AUR a argumentat că George Simion a mers în America la invitaţia unei membre din Congres şi a guvernatorului Floridei. Şi că, indiferent cine va fi următorul preşedinte al Americii, partidul AUR nu îşi schimbă valorile.
„Au câştigat acele alegeri, i-am susţinut, inclusiv românii de acolo i-au susţinut. Pentru că noi ne-am asumat un parteneriat cu acele valori, prin urmare cu acei oameni. Viitorul democrat care va sta la masă cu noi va înţelege că noi nu sărim dintr-o barcă în alta şi nu ne schimbăm opţiunile politice”, a spus Dan Dungaciu, în cadrul emisiunii de marţi seara.







