România, alături de Bulgaria, Cipru, Croaţia şi Grecia, cere Comisiei Europene măsuri urgente pentru sectorul ovin şi caprin, afectat de restricţiile impuse în contextul focarelor de boală. Printre solicitări se numără reguli mai flexibile, posibilitatea circulaţiei animalelor vaccinate în interiorul UE şi sprijin financiar pentru fermierii care au pierderi.
Ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, a ridicat problema la reuniunea miniştrilor agriculturii de la Bruxelles. El spune că interzicerea exporturilor de ovine are un impact economic important asupra României.
„Împreună cu Bulgaria, Cipru, Croaţia şi Grecia, solicităm Comisiei Europene o abordare mai flexibilă, proporţională şi bazată pe risc”, a transmis ministrul.
Ce măsuri cer cele cinci ţări
România şi celelalte patru state cer ca restricţiile să fie aplicate mai flexibil, astfel încât animalele sănătoase din fermele şi zonele care nu sunt afectate de focare să poată fi transportate şi valorificate.
Deciziile ar urma să fie luate în funcţie de riscul epidemiologic şi de rezultatele controalelor veterinare.
O altă solicitare este analizarea rolului vaccinării în cazul bolilor de categoria A şi facilitarea circulaţiei în interiorul Uniunii Europene a animalelor vaccinate şi a produselor obţinute de la acestea.
Cele cinci state cer, de asemenea, continuarea exporturilor către ţări din afara Uniunii Europene.
Printre propuneri se află şi modificarea regulilor europene privind sănătatea animalelor, astfel încât măsurile să poată fi adaptate în funcţie de situaţia epidemiologică din fiecare zonă.
Fermierii cer sprijin pentru pierderile suferite
România, Bulgaria, Cipru, Croaţia şi Grecia solicită şi sprijin financiar pentru fermierii afectaţi.
Banii ar urma să acopere pierderile de venit, costurile suplimentare pentru furajarea şi întreţinerea animalelor, dar şi pierderea pieţelor de desfacere.
Săptămâna trecută, preşedintele ANSVSA, Alexandru Bociu, declara că exporturile de ovine ale României ar putea fi reluate până la sfârşitul anului.
Potrivit acestuia, campania naţională de vaccinare ar urma să înceapă în jurul datei de 1 octombrie. Vaccinarea împotriva variolei la nivel naţional, iar în judeţele Constanţa şi Tulcea şi împotriva pestei micilor rumegătoare, ar putea fi finalizată în 30-45 de zile.







