Premierul Luca Niculescu l-a primit joi, la Palatul Victoria, pe ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Darryl Nirenberg, pentru discuţii privind securitatea, cooperarea militară şi dezvoltarea relaţiilor economice dintre cele două ţări. Şeful Guvernului a subliniat că parteneriatul cu Washingtonul reprezintă o prioritate pentru Executiv şi pentru el personal, exprimându-şi dorinţa de a aprofunda colaborarea bilaterală.
Într-un mesaj publicat pe Facebook, premierul a evidenţiat importanţa legăturilor dintre România şi SUA, pe care le-a descris drept mai mult decât un parteneriat strategic.
„Mi-a făcut o deosebită plăcere să îl primesc astăzi, la Palatul Victoria, pe ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, E.S. Darryl Nirenberg.Pentru Guvernul pe care îl conduc şi pentru mine personal, relaţia cu Statele Unite reprezintă o prioritate fundamentală. Este mai mult decât un parteneriat strategic: este şi o relaţie de prietenie profundă, construită pe încredere, valori şi interese comune”, a scris Luca Niculescu, potrivit News.ro.
Premierul consideră că există numeroase oportunităţi pentru extinderea cooperării, atât în domenii esenţiale pentru securitatea naţională, cât şi în sectoare economice şi sociale. Printre acestea se numără apărarea, energia, infrastructura, economia şi educaţia.
„Ne dorim să dăm un nou impuls acestei cooperări şi să obţinem rezultate concrete, în beneficiul cetăţenilor noştri”, a transmis şeful Executivului.
Potrivit premierului, întâlnirea a reprezentat şi un prilej de a discuta despre contribuţia Statelor Unite la securitatea României. Niculescu a mulţumit pentru prezenţa militară americană şi a precizat că îşi doreşte consolidarea acesteia. De asemenea, cei doi au abordat cooperarea în domeniul apărării, inclusiv proiectele destinate înzestrării Armatei Române.
O altă temă importantă a fost atragerea capitalului american în România. Premierul a subliniat că dezvoltarea investiţiilor poate sprijini relansarea economiei, consolidarea sectoarelor strategice şi crearea de noi locuri de muncă.
„Am convenit că trebuie să facem mai mult pentru a atrage investiţii americane în România, investiţii care să contribuie la relansarea economiei, la dezvoltarea unor sectoare strategice şi la crearea de noi locuri de muncă. Am stabilit să ne întâlnim periodic, pentru a urmări progresele proiectelor comune şi pentru a identifica noi oportunităţi de cooperare”, a precizat Luca Niculescu.







