Nicuşor Dan va participa la prima reuniune a Consiliului Păcii la Washington, la invitaţia lui Donald Trump

Nicuşor Dan va participa la prima reuniune a Consiliului Păcii la Washington, la invitaţia lui Donald Trump

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat duminică după-amiază că va participa săptămâna viitoare, în calitate de observator, la prima reuniune a Consiliului Păcii organizată la Washington, răspunzând invitaţiei adresate de preşedintele Statelor Unite, Donald Trump.

Şeful statului a precizat că va reafirma sprijinul României pentru eforturile internaţionale de pace şi deschiderea ţării noastre de a participa la procesul de reconstrucţie din Fâşia Gaza. Potrivit acestuia, decizia de participare are la bază susţinerea procesului diplomatic consacrat prin rezoluţia adoptată în noiembrie de Consiliul de Securitate al ONU, iniţiată de SUA.

„România a susţinut permanent necesitatea identificării unei soluţii care să ducă la încheierea conflictului şi a acordat sprijin populaţiei civile din Fâşia Gaza, în special prin operaţiuni de evacuare medicală de urgenţă”, a transmis preşedintele.

Reuniunea inaugurală a Consiliului pentru Pace este programată pentru 19 februarie, la Washington, la Institutul American pentru Pace, instituţie redenumită recent de administraţia Trump. Evenimentul ar urma să reunească statele semnatare ale acordului lansat luna trecută la Forumul Economic Mondial de la Davos, aproximativ 24 de ţări aderând până în prezent la iniţiativă.

La reuniune şi-au anunţat participarea şi alţi lideri europeni, printre care premierul Ungariei, Viktor Orbán, precum şi premierul Italiei, Giorgia Meloni, aceasta din urmă urmând să participe, cel mai probabil, tot în calitate de observator.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt