Ministrul Muncii, anunţ despre indexarea pensiilor şi alocaţiile copiilor. Florin Manole: „Nu vreau să vând iluzii, dar nici nu vreau să cedez din drepturile pensionarilor”

Ministrul Muncii, anunţ despre indexarea pensiilor şi alocaţiile copiilor. Florin Manole: „Nu vreau să vând iluzii, dar nici nu vreau să cedez din drepturile pensionarilor”

Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunţat că pensiile vor fi indexate de la 1 ianuarie 2027, potrivit prevederilor legale, însă procentul exact al majorării urmează să fie stabilit pe baza indicatorilor economici. Oficialul a precizat că va înainta premierului şi ministrului Finanţelor calculul final, fără să avanseze, deocamdată, o cifră orientativă.
Invitat la Antena 3 CNN, ministrul a explicat că nu au fost discutate variante privind plata majorării în două sau trei tranşe şi nici formule care să combine indexarea cu acordarea unor ajutoare punctuale. Potrivit acestuia, scenariul avut în vedere în prezent este aplicarea legii.
„Niciunul dintre scenariile pe care le-am văzut vehiculate public şi avem o sursă, aparţine presei, nu a făcut obiectul vreunei discuţii pe care să o am cu premierul, cu ministrul de finanţe sau cu Sorin Grindeanu. Sunt diverse speculaţii, sunt diverse scenarii, dar în acest grup restrâns, ca să zic aşa, discuţia este simplificată în felul următor. Trebuie să avem această mică rectificare, ca să zic aşa. Voi veni cu propunerea legală, nu vreau să zic în jur de 7%, mai mult sau mai puţin. Ce cifră finală va rezulta din formulă, pe aceea o voi înainta şi premierului şi Ministrului de Finanţe”, a spus Florin Manole.
Pentru stabilirea valorii, Ministerul Muncii colaborează cu Casa Naţională de Pensii, care urmăreşte evoluţia indicatorilor macroeconomici. Ultima estimare, încă neoficială şi nefinalizată, indica o creştere de aproximativ 7,3%, cu un impact bugetar de 9,6 miliarde de lei.
„Eu nu vreau să vând iluzii, dar nici nu vreau să cedez din drepturile pensionarilor. Nu sunt în măsură să fac asta, mandatul meu este să respect legea, nu să negociez în jos”, a subliniat ministrul, citat de News.ro. El a adăugat că rolul instituţiei pe care o conduce este să susţină respectarea drepturilor pensionarilor, nu doar să transmită calcule către celelalte autorităţi.
În privinţa alocaţiilor pentru copii, Manole a precizat că nu au existat încă discuţii cu premierul şi ministrul Finanţelor despre o eventuală majorare sau îngheţare în 2027. El consideră că o creştere uniformă cu 20 sau 30 de lei nu ar avea acelaşi efect pentru toate familiile şi că ar trebui identificate mecanisme de sprijin adaptate nevoilor.
Ministrul a amintit că, la începutul acestui an, beneficiul acordat copiilor cu dizabilităţi a fost majorat de la 80 la 190 de lei. În opinia sa, resursele trebuie direcţionate cu prioritate către familiile aflate în situaţii dificile, pentru care sprijinul financiar suplimentar poate conta semnificativ.
„Nici discuţia aceasta nu a avut loc dar şi aici, o spun cu riscul de a nu fi popular, copiii României sunt un grup divers şi cu nevoi diferite. Copilul meu şi alte câteva zeci de mii de familii care câştigă bine în ţara asta n-ar simţi nicio diferenţă dacă alocaţia creşte cu 20 sau cu 30 de lei. Pentru alţii, a creşte alocaţia cu 20 sau 30 de lei ar fi mult prea puţin şi ar trebui să găsim mecanisme mai bune decât ăsta”, a precizat ministrul Muncii.

Afla mai multe despreflorin manolepensiialocatii
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI