Luca Niculescu, întâlnire cu miniştrii nominalizaţi, înaintea votului de învestitură: „Nu ne aşteaptă o perioadă uşoară”

Luca Niculescu, întâlnire cu miniştrii nominalizaţi, înaintea votului de învestitură: „Nu ne aşteaptă o perioadă uşoară”

Premierul desemnat Luca Niculescu anunţă că viitorul Guvern va avea de gestionat probleme care nu mai pot fi amânate şi aşteptări mari din partea românilor. După o întâlnire cu echipa propusă pentru Executiv, acesta a vorbit despre priorităţile guvernării, securitatea ţării şi atragerea de investiţii. Audierile miniştrilor în Parlament sunt programate luni şi marţi, înaintea votului de învestitură.

Luca Niculescu a declarat, duminică, după întâlnirea cu persoanele propuse să facă parte din viitorul Guvern, că perioada următoare va fi dificilă şi va necesita colaborare şi soluţii concrete.

„Sunt multe probleme care nu mai pot fi amânate şi mulţi români care aşteaptă, pe bună dreptate, soluţii”, a transmis premierul desemnat într-o postare pe Facebook.

Acesta a precizat că discuţiile cu viitoarea echipă au vizat atât programul de guvernare, cât şi modul în care măsurile anunţate vor fi puse în practică.

Niculescu a subliniat că membrii Executivului vor proveni din domenii diferite, de la politică şi mediul universitar până la cultură şi antreprenoriat, însă va fi nevoie de o echipă unită, concentrată pe îmbunătăţirea vieţii oamenilor.

„Ceea ce contează nu este ce promitem, ci ce reuşim să schimbăm în bine în viaţa oamenilor”, a afirmat acesta.

Investiţii, locuri de muncă şi securitatea României

Un alt subiect abordat la întâlnire a fost securitatea României şi relaţia cu partenerii externi. Premierul desemnat a evidenţiat şi importanţa diplomaţiei economice, prin care România să atragă mai multe investiţii şi să sprijine dezvoltarea firmelor româneşti.

„Relaţiile noastre externe trebuie să însemne şi mai multe investiţii, noi pieţe pentru firmele româneşti şi locuri de muncă”, a transmis Luca Niculescu.

Acesta consideră că viitorul Guvern trebuie să transforme obiectivele anunţate în măsuri concrete, prin cooperare între membrii echipei şi identificarea celor mai bune soluţii pentru problemele ţării.

Când au loc audierile miniştrilor şi votul de învestitură

Potrivit premierului desemnat, audierile persoanelor propuse pentru funcţiile de ministru în Parlament sunt programate luni şi marţi, urmând ca ulterior să aibă loc votul de învestitură.

Niculescu a afirmat că aceste etape vor fi tratate cu seriozitate şi cu respect faţă de reprezentanţii cetăţenilor.

„România are nevoie cât mai repede de un guvern cu puteri depline”, a mai transmis premierul desemnat.

Afla mai multe despreluca niculescuguvernpremier
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI