Un număr de 429 de comune din România, care au cel mult 1.500 de locuitori, ar putea fi vizate de procesul de reorganizare administrativ-teritorială propus de PSD.
Potrivit datelor consultate de publicaţia Cotidianul, judeţul Alba conduce în clasamentul localităţilor care se încadrează în acest prag de populaţie, cu 27 de unităţi administrativ-teritoriale. Reforma ar urma să fie implementată începând cu anul 2028, iar procesul va avea două etape: una bazată pe comasarea voluntară şi alta care ar putea deveni obligatorie.
După Alba, cele mai multe comune cu populaţie redusă se găsesc în judeţele Cluj, Caraş-Severin şi Hunedoara, fiecare având câte 26 de astfel de localităţi. Următoarele poziţii sunt ocupate de Olt, cu 23 de unităţi administrativ-teritoriale, Mehedinţi, cu 22, Dolj, cu 21, şi Teleorman, cu 20.
În alte judeţe, numărul comunelor care ar putea intra în reorganizare este de asemenea semnificativ. Arad înregistrează 18 localităţi sub pragul de 1.500 de locuitori, Buzău are 16, Mureş 15, iar Sălaj şi Tulcea câte 14. În judeţul Vâlcea sunt 13 unităţi administrativ-teritoriale care se încadrează în criteriul demografic.
La capătul opus al clasamentului se află Ilfov, unde nicio localitate nu are o populaţie atât de redusă. Bacău are o singură comună vizată, în timp ce Botoşani, Călăraşi, Dâmboviţa şi Iaşi au câte două. Datele au fost centralizate pe baza informaţiilor Ministerului Dezvoltării.
Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, a explicat că reorganizarea nu se va produce imediat, ci va fi pregătită în două faze. În prima etapă, autorităţile locale vor putea decide de bunăvoie dacă doresc să se unească cu alte unităţi administrativ-teritoriale. Această posibilitate nu va fi limitată doar la cele 429 de comune cu maximum 1.500 de locuitori, ci va fi disponibilă şi localităţilor care depăşesc acest prag.
„Într-o primă etapă vorbim de comasare voluntară. A doua etapă va fi o comasare prin asumare. O comasare obligatorie în a doua etapă. Adică după 1 martie 2027. Reforma se va aplica din 2028, la următoarele alegeri va fi pusă în aplicare”, a declarat social-democratul Alexandru Stoica.
Potrivit calendarului prezentat de ministru, autorităţile locale vor avea timp până la 1 martie 2027 pentru a decide dacă participă voluntar la procesul de comasare. Ulterior, Guvernul va analiza situaţia şi va stabili cum va fi realizată reorganizarea în etapa următoare.
„Dorinţa de comasare voluntară se va înfăptui până la 1 martie. Deci, vom face comasarea voluntară până la 1 martie şi atunci se va lua decizia pentru comasarea prin asumare”, a adăugat Alexandru Stoica.
Astfel, modificările administrative rezultate din reformă ar urma să devină efective la alegerile locale din 2028, când noua organizare a localităţilor ar trebui să fie deja aplicată.







