Ministrul polonez de Externe a transmis un mesaj ferm către Vladimir Putin, pe fondul avertismentelor privind posibile acţiuni provocatoare ale Rusiei împotriva unor state NATO. Declaraţiile vin în contextul unor informaţii potrivit cărora Moscova ar putea testa reacţia Alianţei în următoarele luni.
Ministrul polonez de Externe, Radosław Sikorski, i-a transmis miercuri un avertisment public preşedintelui rus Vladimir Putin, cerându-i să nu încerce să lanseze un atac împotriva Europei. Declaraţia vine într-un moment de tensiune ridicată pe flancul estic al NATO, după apariţia unor informaţii privind posibile provocări pregătite de Rusia.
„Indiferent ce e, mesajul pentru Vladimir Putin este acesta. Ştim ce ai de gând să faci. Nu fă asta", a spus Sikorski, conform CNN.
Şeful diplomaţiei poloneze a susţinut că Rusia desfăşoară de ani buni acţiuni de război hibrid împotriva statelor europene şi că acestea sunt acum recunoscute pe scară largă de aliaţii occidentali.
„La început, Occidentul nu a recunoscut asta, acum cred că toţi suntem de acord asupra acestui aspect. Vorbim de incendieri, asasinate, interfernţe politice, campanii masive de dezinformare şi terorism de stat", a spus Radosław Sikorski.
Avertismentul vine după ce autorităţile americane au transmis Varşoviei informaţii privind un posibil plan al Rusiei de a organiza o provocare militară pe teritoriul Poloniei pentru a testa reacţia NATO.
Potrivit unor surse apropiate preşedintelui polonez Karol Nawrocki, infrastructura critică a ţării ar putea deveni ţinta unor atacuri cu rachete şi drone, iar o incursiune limitată a unor militari ruşi pe teritoriul Alianţei nu este exclusă.
Scopul unei astfel de acţiuni ar fi escaladarea tensiunilor şi slăbirea sprijinului occidental pentru Ucraina. Surse din domeniul securităţii apreciază că un asemenea scenariu s-ar putea materializa în următoarele luni.
Îngrijorările nu vizează doar Polonia. Serviciile de informaţii din Letonia avertizează că Rusia ar putea încerca să testeze coeziunea NATO şi prin provocări îndreptate împotriva statelor baltice.
„Avem indicii conform cărora Rusia pregăteşte provocări militare împotriva ţărilor baltice sau Poloniei", au avertizat serviciile secrete letone.
„Cu toate acestea, nu va fi vorba de un atac la scară largă".







