VIDEO. Ludovic Orban, despre implicarea lui Nicuşor Dan în alegerile locale: Nu dau din casă, dar...

VIDEO. Ludovic Orban, despre implicarea lui Nicuşor Dan în alegerile locale: Nu dau din casă, dar...

Ludovic Orban a afirmat că preşedintele Nicuşor Dan a avut o poziţie „contradictorie” în campania pentru alegerile locale din Bucureşti, susţinând că acesta a transmis public mesaje diferite faţă de acţiunile sale concrete din teren.

Invitat în emisiunea Insider Politic de la Prima TV, Orban a declarat că Nicuşor Dan a afirmat iniţial, inclusiv într-un interviu acordat Cotidianul.ro, că nu îşi va manifesta susţinerea pentru niciun candidat la Primăria Capitalei. „La două zile după acel interviu, s-a dus la lansarea unuia dintre candidaţi”, a spus Orban.

Fostul consilier prezidenţial a precizat că a discutat anterior cu Nicuşor Dan despre riscurile unei implicări directe în campanie. „I-am spus că o susţinere explicită poate tensiona suplimentar situaţia şi că implicarea trebuie gândită din perspectivă constituţională. Preşedintele nu trebuie să se vulnerabilizeze printr-o participare peste limitele funcţiei”, a afirmat Orban.

Acesta a susţinut că preşedintele avea acces la toate sondajele de opinie din perioada respectivă, care indicau o competiţie strânsă şi diferenţe clare de profil între candidaţi. „Din datele respective, Ciprian Ciucu corespundea mai bine aşteptărilor electoratului: mai puţin politic, mai mult administrator”, a explicat Orban.

În opinia sa, o eventuală încercare de transfer de imagine prezidenţială către un candidat nu putea produce efectele scontate. „Funcţiile alese nu se moştenesc. Oamenii votează ceea ce li se pare firesc şi credibil. Când simt ceva forţat, se orientează spre candidatul pe care îl consideră mai potrivit”, a mai spus Ludovic Orban.

Afla mai multe despreorbandanalegeribucuresti
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt