Un cutremur cu magnitudinea de până la 5,7 a zguduit centrul Japoniei, provocând pagube materiale şi rănirea a cel puţin 22 de persoane. Autorităţile au avertizat populaţia că în următoarele zile ar putea avea loc noi seisme puternice.
Seismul s-a produs duminică, la ora locală 01:04, în prefectura Shizuoka, la aproximativ 40 de kilometri adâncime, relatează AP.
Agenţia Meteorologică a Japoniei a estimat magnitudinea la 5,7, în timp ce Serviciul Geologic al Statelor Unite a raportat 5,5. Ulterior, au fost înregistrate şi replici de intensitate mai redusă.
Cele mai puternice mişcări seismice au fost resimţite în prefectura Aichi, însă cutremurul a afectat o zonă extinsă, inclusiv Hamamatsu, Kyoto, Nara, Yamanashi şi Gifu.
Mai multe magazine au avut vitrinele sparte, iar într-o librărie cărţile au căzut de pe rafturi. Unele persoane au fost rănite după ce au căzut pe scări în timp ce încercau să iasă din clădiri.
Ce avertisment au transmis autorităţile japoneze
Agenţia Meteorologică le-a cerut locuitorilor să fie pregătiţi pentru posibile cutremure puternice în săptămâna următoare, în special în următoarele două-trei zile.
„Vă rugăm să fiţi atenţi la alunecările de teren, căderile de pietre şi posibilele efecte ale precipitaţiilor”, a declarat Ayataka Ebita, reprezentant al agenţiei.
Acesta a precizat că nu au fost observate, până în prezent, modificări evidente la nivelul plăcii tectonice din Fosa Nankai, zonă în care oamenii de ştiinţă avertizează de mai mult timp asupra posibilităţii unui megacutremur.
Cum a fost afectat transportul
Trenurile de mare viteză Shinkansen au circulat cu viteză redusă în regiunile afectate, ca măsură de precauţie.
Japonia, situată într-o zonă cu activitate seismică intensă, recomandă populaţiei să aibă pregătite rezerve de apă, alimente şi baterii pentru situaţii de urgenţă.






