Într-o lume în care inteligenţa artificială redefineşte rapid modul în care muncim, învăţăm şi luăm decizii, întrebarea esenţială nu mai este cât de repede evoluează tehnologia, ci cât de bine reuşim să rămânem umani în mijlocul acestor schimbări.
Într-o lume în care inteligenţa artificială redefineşte rapid modul în care muncim, învăţăm şi luăm decizii, întrebarea esenţială nu mai este cât de repede evoluează tehnologia, ci cât de bine reuşim să rămânem umani în mijlocul acestor schimbări.
Conferinţa Learning Tapestry, ajunsă la cea de-a treia ediţie, propune exact acest tip de reflecţie şi discuţie: cât de importante devin, într-un astfel de context, capacităţile profund umane - empatia, discernământul, rezilienţa, autenticitatea şi gândirea sistemică.
Temele ediţiei din 2026, Avantajul adaptabilităţii şi Inteligenţa umană, pornesc de la o premisă clară: viitorul muncii şi al educaţiei nu va fi definit exclusiv de tehnologie, ci de felul în care oamenii îşi dezvoltă capacitatea de a înţelege, de a simţi şi de a construi sens într-un context din ce în ce mai complex.
„Suntem într-un moment de cotitură din punct de vedere istoric. Pe măsură ce inteligenţa artificială şi automatizarea schimbă modul în care muncim, învăţăm şi luăm decizii, provocarea nu mai este doar să ţinem pasul cu schimbarea, ci să dezvoltăm capacitatea umană de a o înţelege şi valorifica”, afirmă Richard Joannides, fondatorul Verita International School şi organizatorul Learning Tapestry.
În acest context, Learning Tapestry devine mai mult decât o conferinţă. Este un spaţiu în care educatori, lideri, antreprenori şi specialişti din domenii diferite caută răspunsuri la aceeaşi întrebare: cum pregătim tinerii pentru un viitor pe care nu îl putem anticipa complet?
Printre speakerii invitaţi se numără Chris Greulich, Diana Stafie, Cosmin Alexandru, Alina Epure, Alina Stepan şi dr. Mihail Pautov.
Pentru Chris Greulich, coach de leadership cu peste trei decenii de experienţă în educaţie şi dezvoltare umană, una dintre marile provocări ale prezentului este felul în care pregătim generaţiile care vor trăi şi munci într-o lume modelată de inteligenţa artificială.
„Am construit o lume care reuşeşte să îi facă pe tineri să se simtă mai bine, dar nu suficient de bună pentru a-i ajuta să şi fie mai buni. Cele două lucruri sunt diferite”, spune Greulich.
Mesajul său este că, dincolo de informaţie şi tehnologie, ceea ce contează cu adevărat sunt capacităţile profund umane: rezilienţa, discernământul, curajul şi încrederea în sine. Inteligenţa artificială poate procesa informaţia mai rapid decât orice om, însă nu poate simţi, construi încredere sau creşte prin experienţă. Acestea rămân competenţe exclusiv umane şi vor deveni tot mai valoroase în anii care urmează.
Aceeaşi temă a adaptabilităţii este abordată şi de Diana Stafie, consultant în strategic foresight şi fondatoarea Future Station. În cadrul conferinţei, aceasta va explora competenţele şi mentalităţile care devin esenţiale într-o lume în care inteligenţa artificială, schimbările geopolitice şi transformările sociale rescriu constant regulile jocului. De la AI literacy şi gândirea anticipativă până la colaborarea în echipe tot mai diverse, discuţia este despre cum rămânem relevanţi şi cum luăm decizii bune într-un context marcat de incertitudine.
„Întrebarea nu mai este cum prezicem viitorul corect, ci cum dezvoltăm capacitatea de a naviga schimbarea, cu adaptabilitate, judecată, curiozitate şi gândire pe termen lung. Cum ne menţinem relevanţa profesională într-o piaţă a muncii care se transformă rapid? Ce înseamnă să conduci o echipă în care coexistă generaţii diferite, culturi diferite şi colegi care nu sunt oameni?”, spune Diana Stafie.
Vitalitatea ca avantaj competitiv
Dacă adaptabilitatea devine una dintre competenţele cheie ale viitorului, aceasta nu poate exista fără energie, echilibru şi capacitatea de recuperare. Într-o perioadă în care burnout-ul şi oboseala cronică afectează tot mai mulţi profesionişti, discuţia despre performanţă nu mai poate fi separată de cea despre sănătate şi vitalitate.
Dr. Alina Epure, doctor în ştiinţe medicale, specialist în nutriţie, health coach şi expert în longevitate, vine la Learning Tapestry cu strategii practice pentru prevenirea burnout-ului, reglarea stresului, creşterea clarităţii cognitive şi construirea unui stil de viaţă orientat spre longevitate şi performanţă mentală pe termen lung.
„Tot mai multe studii vorbesc astăzi despre o realitate îngrijorătoare: trăim într-o epidemie de oboseală. Oamenii au obosit să fie obosiţi”, afirmă Alina Epure.
În perspectiva sa, vitalitatea nu înseamnă să fim ocupaţi permanent sau să funcţionăm într-un ritm susţinut fără limite, ci să avem energie fizică, claritate mintală, stabilitate emoţională şi capacitatea de a ne recupera eficient. Într-o lume care valorizează viteza şi productivitatea continuă, adevărata performanţă devine capacitatea de a susţine rezultatele pe termen lung fără epuizare. Mesajul Alinei Epure este că organismul nu se opune performanţei, ci performanţei fără recuperare. Atunci când corpul începe să transmită semnale de alarmă, acestea nu vorbesc despre slăbiciune, ci despre dezechilibre între resursele consumate şi cele investite în somn, mişcare, alimentaţie, conexiune şi odihnă.
Totodată, Alina Epure aduce în discuţie conceptul de longevitate ca rezultat al unor alegeri cotidiene sustenabile, bazate pe cei şase piloni ai medicinei stilului de viaţă: alimentaţia personalizată, somnul de calitate, activitatea fizică regulată, managementul stresului, relaţiile sociale puternice şi construirea unui mediu care susţine sănătatea.
„Longevitatea nu înseamnă doar să trăim mai mult, ci să avem energie, claritate mintală, mobilitate, echilibru şi capacitatea de a ne bucura de viaţă. Iar atunci când nu mai ştim în ce direcţie să mergem, primul pas ar trebui să fie să ne ascultăm corpul”, spune Alina Epure.
În cadrul Learning Tapestry, intervenţia sa completează tema umanităţii ca infrastructură a viitorului printr-o perspectivă esenţială: capacitatea de a ne adapta şi de a performa într-o lume aflată în continuă schimbare începe cu grija pentru propriile resurse fizice, mentale şi emoţionale.
De la informaţie la conversaţie: miza reală a Learning Tapestry
Conferinţa are ca misiune, în fiecare an, crearea unui spaţiu de dialog real între perspective diferite. Într-o lume în care avem acces la mai multă informaţie ca oricând, capacitatea de a gândi împreună şi de a construi sens devine o formă de inteligenţă în sine.
„Learning Tapestry nu mai este doar o conferinţă despre educaţie, leadership sau viitorul muncii, ci un spaţiu de întoarcere la esenţial: la om. Dincolo de schimbările accelerate aduse de inteligenţa artificială şi automatizare, miza reală este felul în care alegem să ne păstrăm şi să ne dezvoltăm capacitatea de a fi oameni, cu empatie, discernământ, rezilienţă şi autenticitate. Fiecare ediţie a conferinţei devine o etapă într-o conversaţie mai amplă despre ceea ce nu poate fi înlocuit sau automatizat: capacitatea de a înţelege, de a simţi, de a construi sens şi de a evolua conştient”, concluzionează Richard Joannides.
Iar întrebarea care rămâne deschisă este una fundamentală: cum reuşim să rămânem profund umani într-o lume construită tot mai mult de sisteme care nu sunt?
Bilete la conferinţă sunt disponibile pe site-ul Learning Tapestry.







