Ziua Internaţională a Muncii a fost sărbătorită pentru prima dată pe 1 mai 1890, prin demonstraţii la care au participat muncitori din toată lumea, care au cerut reducerea programului zilnic de muncă la 8 ore. Treptat, 1 mai a devenit zi sărbătoare în majoritatea ţărilor din lume.
Povestea începe în SUA, la final de secol XIX. Muncitorii aveau un program infernal de 10-12 ore de muncă pe zi. Dacă lipseau de la muncă, indiferent de motiv, nu erau plătiţi pentru zilele lipsă sau riscau să fie concediaţi.
În 1886, George Edmonson, cel care fondase unul dintre primele cele mai puternice sindicate ale muncitorilor, milita pentru timp normal de muncă de 8 ore pe zi, dar şi pentru zile de odihnă plătite de angajatori.
Refuzul patronatelor a scos în stradă sute de mii de muncitori. Pe 1 mai 1886, la Chicago, peste 90.000 de muncitori au demonstrat în stradă. Rezultatul a fost spectaculos. O bună parte a patronilor a fost de acord cu această doleanţă a muncitorilor şi a implementat programul de muncă de 8 ore pe zi şi liberele pentru odihnă.
Cum au stat lucrurile în România?
În România, primul 1 mai muncitoresc a fost marcat în 1890. Ulterior, pe 1 mai 1939, sub regele Carol al II-lea, avea loc prima manifestaţie oficială de Ziua Internaţională a Muncii, cu aprobarea şi suportul Guvernului.
După 1990, 1 mai la români a presupus un prilej bun de sărbătoare.
